luni, 29 ianuarie 2018

Vizite parfumate - Le Grand Musée du Parfum, Paris

Deschis la sfârșitul anului 2016, Le Grand Musée du Parfum a suscitat încă de la inaugurare curiozitatea turiștilor, dar și interesul celor pasionați de efemera și extravaganta lume a miresmelor.  De când am auzit proiect, mi-am tot dorit să revin la Paris și să mă dedic ocupației mele preferate: slalomul printre muzee și expoziții.
 Cu câțiva ani înainte, un alt muzeu al parfumului, cel deschis sub auspiciile firmei Fragonard, mă încântase și mă enervase în egală măsură. Fondul muzeal este interesant, nenumărate flacoane, vase folosite la decantări și amestecuri, un alambic uriaș, tablouri, detalii legate de modurile de parfumare și cam atât. Nici o experiență olfactivă propriu-zisă. Un ghid fermecător îți explică nenumărate tehnici și metode de obținere a parfumurilor, iar apoi te invită să testezi colecțiile firmei și încearcă să te convingă să cumperi diverse ape, săpunuri, pudre, etc. Produse de calitate, nu neg acest lucru, având la bază esențe obținute la Grasse, totuși dezamăgirea rămâne.
Așa că ideea unui muzeu care îmbină istoria parfumurilor cu experiențe olfactive diverse și permite vizitatorului să se familiarizeze cu diferite arome, gusturi și ritualuri pare tentantă.
 Îmi planific vizita cu grijă. Evit să mă parfumez în dimineața respectivă și înfruntând cu stoicism ploaia pariziană și ușoara depresie generată de sfârșitul vacanței ;), ajung în centrul elegant al metropolei franceze, pe Faubourg Saint-Honoré, la numărul 73. Muzeul este găzduit într-un imobil din secolul al XVII-lea, iar din curtea interioară diverse arome florale intâmpină vizitatorul. Muzeul este aproape pustiu, primesc un audio-ghid sofisticat, care va memora preferințele mele olfactive și îmi va permite să păstrez câteva impresii legate de itinerariul propus de muzeu.
Parcursul începe cu o scurtă introducere istorică, centrată în jurul unor personaje celebre (regele Solomon, Cleopatra, Marc Antoniu, Ludovic al XIV-lea, Coco Chanel). Vizitatorul descoperă cu ușurință gusturile și ritualurile relgioase și cosmetice din diverse epoci, rolul ocupat de nenumărate arome în istorie. Élisabeth de Feydeau oferă o panoramă istorică excelentă, bine documentată și accesibilă publicului. Avem, apoi, șansa să ne delectăm cu mirosul de mir și alte rășini, cu ambră vanilată și mosc înțepător, cu apa reginei Ungariei sau cu Oțetul tâlharilor. Nu sunt uitate nici  primele ape de colonie. Miros cu atențeie totul, îmi notez în ghidul electronic și constat că moscul, ce înmiresma cochetele veacului al XVII-lea și al XVIII-lea mi separe greu de suportat. Descopăr apoi sala de primire a casei Houbigant (lambriuri elegante și rafturi pline de arome), și modul cum au fost lansate parfumurile la marile expoziții universale.
La etaj, parcursul devine senzorial, îmi testez capacitățile olfactive, mă delectez cu tot felul de instalații savante, care reproduc arome diverse (madlenele, ploaia de vară, pădurile, râurile de munte,vegetația tropicală, etc).  Lucrurile devin incitante, când mi se propune să testez miresme interzise sau scandaloase (canabis sau budoar libertin). De reținut – nu sunt accesibile celor mici și au doar un rol ilustrativ. Nu vă imaginați că am plecat de la muzeu cuprinsă de o euforie inexplicabilă!
 Dar partea cea mai interesantă este orga de materii prime, care oferă vizitatorului posibilitatea să miroasă și să descopere istoria a nenumărate componente din lumea parfumeriei  (vanilie, iasomie, trandafir sau citrice până la diverse molecule de labortor sau esențe rare – oud-ul, de exemplu). Vizita  se încheie cu o serie de interviuri acorate de diverși parfumieri celebrii: Jean-Claude Ellena, Mathilde Laurent, Dominique Ropion. Aflăm câteva taine din lumea plină de experimente și de savori a nasurilor celebre.
Îmi rămâne intipărită în minte replica Mathildei Laurent la întrebarea legată de alegerea parfumului personal: o persoană care refuză să se parfumeze fiindcă nu a găsit parfumul care să îi corespundă îi dă de gândit unui creator de parfumuri și reușește să îl impresioneze.  Într-o lume în care toți suntem tentați să testăm, să acoperim mirosurile naturale, cel care preferă doar propriul miros, fără  artificii inutile, are ceva de spus. E pentru lumea nasurilor cazul cel mai interesant.
La finalul vizitei, un concept-store bine garnisit cu mărci ultra cunoscute dar și confidențiale îl provoacă pe vizitator să își descopere aroma favorită. Surpriza plăcută a fost pentru mine standul  Les Liquides Imaginaires. Descoperisem apele sacre, arborante și mundane prin diverse parfumerii, dar îmi doream să testez totul în liniște, fără consilieri de vânzări și presiunea privirilor lor  enervate. Ezit între Sancti și Succus, dar mirosul de tâmâie și mandarină din primul parfum mă convinge să încerc și exagerez, ca de obicei. 
La ieșire nu ratez librăria, poate cel mai  interesant punct al vizitei. Aici, cei dornici să aprofundeze subiectul găsesc o bibliografie pe măsură, alături de tot felul de recipiente mirosind a ambră și de  lumânări  Fornasetti.  Îmi aleg jurnalul lui Jean-Claude Ellena, dedicat unui an de experiențe olfactive.

O ceată de liceeni gălăgioși invadează muzeul, o vizită școlară perturbă liniștea imobilului și istoria aromelor. Este timpul să plec. În curtea muzeului, curenții de aer îmi reîmprospătează parfumul, aroma de mandarina aproape că nu se mai simte, tămâia a căpătat un  corp senzual, ușor afumat, acru, ce îmi aduce aminte de asprimea vetiverului și de carnalitatea oud-ului mirosite mai devreme.
Primele impresii – un parcurs ludic și interesant pentru cei care doresc să se inițieze în sofisticata lume a miresmelor. Vizita devine ușor plictisitoare pentru cei preocupați de fenoment, care au studiat diverse lucrări de specialitate și au o experiență olfactivă. Un plus – diverse expoziții care permit inclusiv specialiștilor să descopere  noutățile și experimente din domeniu. Dacă doriți, puteți opta pentru un tur ghidat sau un atelier desfășurat în jurul unei materii prime (trandafirul, iasomia, etc).
Dintre cele două expoziții aflate în plină desfășurare în acel moment, cea mai interesantă mi s-a părut cea a lui Chantal Sanier, Subodore, o interpretare olfactiva a diverse personaje din istoria Franței. Chiar dacă parcursul are o puternică notă imaginativă și persoanală, autoarea reușește să  evoce contextul istoric și gusturile epocii, orientând vizitatorul spre parfumurile, pomezile și mirosurile dintr-o anumită perioadă istorică. 

 Printre galerii de artă, magazine de lux, gaze de eșapament și  aroma galetelor cu cremă de migdale, un nou muzeu și-a făcut intrarea în istoria culturală și olfactivă a Parisului. Dacă ajungeți în capitala franceză nu îl ratați, poate vă descoperiți noi afinități olfactive!


marți, 21 martie 2017

Povestea din tablou – Nicolas Larmessin, Parfumierul, gravură, a doua jumătate a secolului al XVII, Muzeul Carnavalet, Paris.

Vă propun, astăzi, o nouă rubrică dedicată unor tablouri, gravuri și fotografii celebre. Fiecare imagine are o poveste, traduce spiritul și gusturile unei epoci; în câteva fraze și recomandări bibliografice, vă invit să descifrăm împreună povestea din tablou.

 Rubrica este inaugurată de un domn, este vorba de Nicolas Larmessin (1632-1694), un gravor francez, care se amuză să surprindă, într-o lucrare (cu iz de caricatură), o îndeletnicire la modă, generatoare de faimă și bani, în epocă, cea de parfumier.
Elegant îmbrăcat, pentru a se prezenta în fața înaltei clientele (curtea de la Versailles, nobilii, burghezii cu stare), domnul pare un magazin de cosmetice ambulant. Pe cap poartă o pălărie ciudată din care iese fum, de fapt este un vas special gândit pentru fumigații plăcut mirositoare. Strămoșul lumânărilor parfumate din zilele noastre, obiectul avea drept scop îndepărtarea miasmelor, ce aduceau molimele (ciuma). Pe post de epoleți la haină stau câteva evantaie cochete, parfumate și împodobite cu dantelării și miresme florale. Introduse la curtea Franței de Caterina de Medici, au devenit repede un mod de apărare în fața mirosurilor neplăcute, dar și un semn de cochetărie. În îndepărtatul secol al XVII-lea, medicamentele aveau un suflet parfumat; plantele, rășinile, parfumurile animale și apele aromate aveau un dublu scop: medical și cosmetic. Rolul tuturor aromatelor nu era legat doar de seducție și lux, ca în zilele noastre, ci și de asigurarea unei protecții parfumate în fața vaporilor veninoși ai ciumei.
În mâna dreaptă, domnul nostru ține o bucată de piele de Spania, de cea mai bună calitate, utilizată pentru fabricarea mănușilor parfumate, căci primii parfumieri și-au început cariera în lumea tăbăcăriilor, la Grasse, unde au încercat să îmbibe în arome de trandafiri, violete, mosc, etc, bucățile de piele. În cealaltă mână, are mici bucăți de săpun, aromate cu violete, mosc, portocale,clienții utilizându-le pentru un spălat uscat ;) .
Pe piept poartă o etajeră plină de unguente, creme și uleiuri parfumate. Pastilele cu mosc, pudră de iris, lemn de aloe,petale de trandafir roșu,lămâie, portocală și ambră erau menite să purifice respirația sau erau rezerve pentru diverse fumigații.
Parfumierii mai comercializau și ape aromate (alcoolate ce aveau la bază trandafirii, rozmarinul, cimbrul, lavanda, etc): apă de trandafiri, apă angelică, apă de Damasc, apă de lavandă. Faimoase în epocă erau batistele Venerei (infuzie de vin alb, gumă arabică, borax,  ceruză, diverse uleiuri, lămâie, coji de ouă, oțet) erau folosite pentru curățarea și îngrijirea tenului (un dezastru, în realitate, din cauza ceruzei). Oțetul parfumat era  la odinea zilei. Frica de apă, care deschidea porii și putea duce la răspândirea ciumei, a generat înmulțirea loțiunilor, cremelor, unguentelor ce aveau drept scop curățarea uscată și parfumarea corpului.
Tot de brasla parfumierilor ținea și comerțul cu tutun parfumat, cu apa și lichiorul de ceai, utilizate în scopuri medicale, dar și cosmetice.
Lectura ideală: Brigitte Munier, Odeurs et parfums en Occident. Qui fait l'ange fait la bete, ed. du Felin, 2017.



marți, 14 martie 2017

Lecturi parfumate I

La  începutul primăverii, vă propun  câteva lecturi înmiresmate, gândite inițial drept bibliografie pentru cursanții de la istoria parfumului, cărora le-am pus răbdarea la încercare cu postările mele întârziate. Așadar, după o lungă aventură olfactivă printe rafturile bibliotecilor, dar și în mediul virtual, iată o scurtă selecție.
Mandy Aftel, Istoria parfumului, Baroque Books and Arts, 2015. O lucrare plăcută, cu nenumărate rețete, autoarea nu stăpânește foarte bine informațiile istorice, compensează însă prin informații tehnice.  Din păcate, nu veți găsi prea ușor  ingredientele propuse de autoare, in forma naturală.  Este o introducere ludică în lumea parfumurilor pornind de la povesta unor ingrediente de bază.  Se adresează, în special, celor care doresc să se inițieze în secretele fabricării parfumurilor și mai puțin celor interesați de lumea creațiilor de nișă, de parfumuri emblematice, etc.
Cele patru anotimpuri in viziunea Guerlain
https://www.lvmh.com/news-documents/news/guerlain-unveils-exclusive-four-seasons-fragrance-collection/
Esențial rămâne studiul antropologului francez  Annick Le Guérer, Le Parfum des origines à nos jours, Odile Jacob, 2005. O găsiți la biblioteca Institulului francez și dacă doriți să aflați istoria nenumăratelor ingredient și arome rare din Antichitate până la creatorii contemporani, merită să o citiți. Autoarea reușește să surprindă transformările prin care a trecut parfumul de-a lungul istoriei, de la sacru la profan, de la terapie la seducție.
Puteți arunca o privire și pe  amplul studiu elaborat de  Brigitte Munier, Odeurs et parfums en Occident. Qui fait l’ange fait la bête, ed. du Félin, 2017. O lectură erudită, multidisciplinară, ce pornește din lumea antică pentru a ajunge la experimentele și viziunile contemporane legate de universul olfactiv.
Tot din domeniul academic vine și abordarea lui Alain Corbin, Miasmă și mireasmă. Simțul mirosului și imaginarul social în Franța secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea ed. Fides, 2013. O lectură obligatorie pentru cei fascinați de romanul lui Patrick Süskind, Parfumul. În epocă, cititorii au remarcat influența istoricului francez  asupra romancierului, mai ales la nivelul descrierilor olfactive (cele două scrieri au fost publicate la câțiva ani distanță).
Pentru cei care nu au timp/chef să își formeze un raft dedicate lecturilor parfumate, dar totuși vor să cunoască istoria parfumeriei, Béatrice Boisserie a compus un scurt ghid, Le Parfum “101 questions sur”,La Boétie, 2014. De la întrebări de genul: “Care a fost primul parfum modern?”, până la altele mult mai deranjante: “Care este adevăratul preț al parfumului?”, autoarea ne ajută să ne facem o imagine de ansamblu despre istoria parfumului,să descoperim creațiile emblematice și casele celebre,iar, în final, să ne înțelegem propriul sistem olfactiv.
Nicolas de Barry, 101 parfums à découvrir. Avec la collaboration d’Aitana Lopez de Carrion, ed. Dunod, 2014. Autorul a devenit cunoscut prin reconstituirea universului olfactiv din diverse epoci  (a studiat registrele de cheltuieli, scrisorile, jurnalele unor personalități și gusturile epocilor respective), mai multe amănunte pe www.nicolasdebarry.com.
Tot o istorie a parfumului, prin intermeiul unor creații mitice ne oferă și  Luca Turin & Tania Sanchez,  Perfumes: The A-Z Guide/ The Little Book ofPerfums. The 100 Classics, Profile Books ltd, 2011.
Povestea unor parfumuri celebre de la Jicky de la Guerlain la Angel de la Mugler, o datorăm expertului Michael Edwards, Perfume Legends: French Feminine Fragrances, Crescent House Pub, 1999. Chiar dacă cercetarea se oprește în 1998, cartea merită cumpărată și studiată. Ca să vă faceți o idee despre clasificările propuse de Edwards, referitoare la grupurile de parfumuri, aruncați o privire pe site-ul lui www.fragrancesoftheworld.com. Nu ocoliți secțiunea Q&A pentru o scurtă introducere în secretele parfumurilor.
Iar prentru cei care doresc să se familiarizeze cu valorile parfumeriei franceze, pot începe cu scrierile lui Jean-Claude Ellena (nasul din spatele unor creații mitice de la Hermes, Bulgari, etc.), Perfume.The Alchemy of Scent, New York: Arcade Publishing.
Pentru francofoni, o conferință care merită ascultată, Ellena își prezintă  cărțile scrise de el, dar și lecturile favorite, așa că aveți și bibliografia și părerile autorului. Înțelegem și cum lucrează un „nas”.

Saga familiei Guerlain este evocată de Élisabeth de Feydeau într-o amplă frescă istorico-olfactivă, Le roman des Guerlain, Flammarion, 2017. Puteți asculta și un amplu interviu dedicat lui Jacques Guerlain. Un deliciu auditiv și intelectual, cu citate din Proust…

 Ironii și adevăruri deranjante despre cât contează publicitatea, prețul și cât de puțin conținutul flaconului de parfum  găsiții în  articolul dedicate parfumului din  Lux lexicon de Alexander Marguier, Baroque Books and Arts, 2014[1].
Site-ul  meu favorit dedicate parfumurilor : http://www.auparfum.com/.  Personal o citesc cu incantare pe Jeanne Doré (un pseudonim, doamna lucreaza in lumea parfumurilor,  probabil chimist/ evaluator intr-o mare firma de esente, parfumuri, etc.  scrie din interiorul breslei, e cunoscuta pentru limba ascutita, de aceea isi si ține secreta identitatea). Interesante la acest site sunt publicațiile și librăria on-line, mai ales revista olfactivă Nez, La Revue merită o lectură - http://www.nez-larevue.fr/nez-la-revue-olfactive/
Până acum au apărut două numere, abordările sunt interesante, dar și pe înțelesul muritorilor. Pentru cei care vor să se familiarizeze cu lumea parfumurilor, cu diverse semnificații istorice, cu materii prime rare sau să descopere portretele unor creatori celebrii,  publicația pariziană le este mai mult decât utilă. Un alt aspect interesant – mici prezentări dedicate firmelor de nișă și creațiilor lor, care uneori  ne impresionează prin prețuri, dar nu și prin calitate.
Anglofonilor li se pregătește un număr în mai, integral în limba engleză.
 La final, o rețetă înmiresmată, venită tocmai din evul mediu:
Pernă parfumată așa cum aveau seniorii francezi
Ingrediente:
Foi de mentă piperată, Flori de mușețel, Flori de lavandă
Petale de trandafir puternic mirositoare, Frunze și flori de maghiran. 
Le uscăm la soare, iar apoi le punem într-un săculeț de bumbac.
Nu se doarme pe ea,  se pune amestecul  într-o față de pernă de satin (sau  mătase brodată, venită din Orient, în epoca cruciadelor ;) )  și se așează lângă celelalte perne[2].




[1] Studii  interesant in acest sens și la Mark Tungate, Fashion Brands, Kogan eds.,  2008 & Jean Castarède, Histoire du luxe en France. Des origines à nos jours, éd.Eyrolles, 2007.
[2] Catherine Donzel, Le Parfum. Les Carnets de la mode, ed. du Chêne, 2000 (cartea o găsiți la biblioteca Institutului Francez, vă oferă informații și sfaturi interesante).

miercuri, 25 ianuarie 2017

Civilizația europeană prin 50 de capodopere. O bibliografie.

   La sfârșitul anului trecut, un atelier desfășurat la Fundația Calea Victoriei și dedicat civilizației europene m-a determinat să îmi pun ordine în bibliotecă și să aleg, dintre nenumăratele fișe de lectură și volume, câteva titluri care m-au ajutat să îmi eleborez cursul. Alegere dificilă și subiectivă, într-o oarecare măsură, căci  toți avem autorii noștri preferați și  domenii de interes ce îi pot lăsa pe ceilalți indiferenți.   După  o lună de scotocit printre albumele  preferate, iată câteva titluri care sper să vă ofere o lectură plăcută și o introducere erudită în istoria civilizației europene. Dat fiind faptul că atelierul a plecat de la 50 de opere de artă, am decis să păstrez componenta vizuală și la nivelul bibliografiei. 
E. H. Gombrich, Istoria artei, ed. a  II-a, ed. Art, 2016.  Lectura obligatorie pentru cine vrea să se inițieze în istoria artei și a civilizației europene. O carte mitică, ce a reușit să fie timp de mai bine de o jumătate de secol o lectură plăcută și captivantă[1].

O imagine din muzeul preferat, Luvru, galeria de artă franceză. Filmul cred ca l-ati recumoscut :)
 
Rose-Marie & Rainer Hagen, What Paintings Say. 100 Masterpieces in Detail, Taschen, colectia Bibliotheca Universalis, 2010. Un album bine realizat, ne oferă o privire de ansamblu asupra istoriei europene și nu numai. Cele 100 de opere de artă acoperă o arie largă, din Antichitatea orientală până la arta modernă. Fiindcă a devenit foarte repede un best-seller, editura l-a editat și într-un volum de dimensiuni reduse și mult mai ușor de utilizat. Alegerea ideală pentru pasionații de artă, dar și de istorie, unele dintre operele de artă beneficiază de o documentare amănunțită, altele doar de o privire de ansamblu. Pistele de lectură sunt variate, interpretările interesante, însoțite de neumărate încadrări în contextul epocii, iar detaliile fac deliciul privitorilor. Un motiv in plus sa vizitam site-ul editurii Taschen si sa ne oferim câteva delicii vizuale și intelectuale ;)
Jacques Le Goff, Un Moyen Âge en images, Hazan, 2007. Pentru amatorii de artă medievală, dar nu numai,o carte aflată la mijlocul drumului dintre un album de artă și un studiu istoric. Imaginile selectate au făcut parte din colecția de cartoline strânsă de medievistul francez de-a lungul carierei sale.  O introducere plină de farmec în civilizația europeană și o idée: dacă ne-am forma și noi propria noastră colecție de cartoline, atunci când vizităm un muzeu sau o expoziție?


Colectia personala de cartoline.

Albumul se găsește la Biblioteca Institutului francez din București, o bibliotecă cu o selecțe interesantă dedicată istoriei artei(albume de la marile muzee pariziene și materiale în format digital). Eu zic că merită să vă pierdeți câteva zile pe Dacia 77, într-o bibliotecă prietenoasă.

Pentru cei care își doresc monografiie documentate, dar și ușor de abordat, colecția de la Phaidon, Art & Ideas le este dedicată. Visez la toată colecția pentru simplul fapt că îmi oferă o lectura concisă și erudită.



   Julian Bell, Oglinda lumii. O nouă istorie a artei,  ed. Vellant, 2007. O istorie a artei elaborată altfel; mie mi-a plăcut abordarea fiindcă abandonează stilul cronologic și segmentat în fucție de diverse zone geografice. Privirea  curioasă sare de la o reprezentare din Bizanțul timpuriu la una din India acelei epoci. Pentru mulți poate părea o abordare din avion, care ne face să pierdem șirul lecturii. Totuși, ne determină să privim cu mai multă atenție diverse influențe din cultura și istorie Europei și, mai ales, să zăbovim asupra unor zone și culturi mai puțin cunoscute de cititorul european.
    Pentru iubitorii de artă modernă dar și pentru toți cei plictisiți de studiile de specialitate, Will Gompertz a gândit o Istorie a artei moderne într-un stil accesibil și amuzant. A fost publicata la Polirom în colecția de artă.

    Printre autorii mei preferați, Daniel Arasse ocupă un loc privilegiat. Autorul unor studii dedicate picturilor celebre, dar și istoriei moderne, autorul francez a oferit publicului dornic de lecturi erudite, dar nu neapărat specialist în domeniul artelor și istoriei, câteva lecturi minunate. Savuroasa Nu vedeți nimic. Descrieri, tradusă în română și publicată la editura Art, ne propune nu doar o abordare inedită, ci ne obligă să privim dincolo de diverse tablouri și să ințelegem epoca în care au fost pictate. Dacă Nu vedeți nimic v-a convins, puteți continua cu un volum de articole ale autorului, publicate în colecția Folio essais de la Gallimard – Histoires de peintures,  2006. Le aveți  și în varianta podcast.

Tot o introducere în lumea tablourilor și a muzeelor este și albumul lui Francoise Barbe-Gall. Comment regarder un tableau, ed. Du Chȇne, 2009. O lucrare care deschide apetitul cititorului spre noi studii și îl trimite în muzeu să vadă operele de artă. O găsiți la Biblioteca Institutului Francez.
Pentru amatorii de artă modernă, dar și pentru cei plictisiți/enervați de studiile de specialitate, o lectură amuzantă găsiți la Will Gompertz, O istorie a artei moderne. Tot ce trebuie să știi despre ultimii 150, Polirom, 2014. Cu un stil accesibil, Gompertz reușește să explice diverse curente artistice într-un stil lipsit de emfază precum un ghid într-un muzeu. 

În categoria reperelor iconografice sunt de consultat și albumele de la editura franceză Hazan.  Câteva titluri: Symboles du pouvoir, Amour et Érotism, etc.

    Pentru cei care vor să treacă dincolo de imaginea de ansamblu și să descopere oamenii și evenimentele diverselor epoci, pot începe cu  volumele publicate la Polirom, în colecția Plural, și dedicate Omului medieval, bizantin, Renașterii, Luminilor, Romantic, etc.  Reunind unii dintre cei mai buni specialiști ai momentului,  volumele grupează  portrete dedicate  diverselor categorii sociale, politice, culturale sau religioase  (principele, călugărul, artistul, femeia, etc.).

Tot editurii Polirom îi datorăm publicarea în limba română a colecției Construcția Europei.  Gândită ca o introducere în istoria conceptului de Europa, colecția grupează  studii prestigioase : Jacques Le Goff, Evul Mediu și construcția Europei; Peter Burke, Renașterea. Centre și Periferii, Franco Cardini, Europa și Islamul. Istoria unei neînțelegeri, Aaron J. Gurjewitsch, Individul în Evul mediu european, etc.

Tot de la Polirom, merită citită ampla frescă culturală și politică dedicată de Carl E. Schorske Vienei- Viena fin-de-siècle. Politică și cultură, tradusă și publicată în limba română în 1998. Klimt, Freud, Kokoscha, Mahler și Secesiunea vieneză într-un studiu ce abordează aspectele culturale, dar și pe cele ce țin de politică și mentalități.

Dintre seriile de autor de la Humanitas pe care am reușit să le studiez și savurez, de-a lungul timpului, este și cea dedicată istoricului de artă Victor Ieronim Stoichiță. Lecturi erudite, interpretări ce țin de istoria artei, dar și de cea a mentalităților, piste de studiu inedite, o serie de autor ce merită citită cu răbdare și care ne deschide noi piste de cercetare sau de lectură. Precum la Arasse, o lectură te duce spre celelalte volume. Eu zic să începeți cu volumul de studii, Cum se savurează un tablou și alte studii de istoria artei, Humanitas, 2015.

Pentru cei care preferă sursele on-line și vor să își îmbogățească colecția de albume nu este de ratat catalogul Met.

Drept introducere, puteți începe cu Heilbrunn Timeline of Art History și  continua cu cataloagele de la diverse expoziții.



[1] Pentru cei care vor să prelungească plăcerea lecturii și să descopere epoca în care a trăit și s-a format istoricul austriac, merită să citească dialogul erudit și plin de portrete memorabile (Kokoschka, Panofsky, Popper) –Ernst Gombrich, Didier Eribon,  Ce que l’image nous dit. Entretiens sur l’art et la science, ed. Arléa, 2010.

joi, 22 decembrie 2016

Dileme parfumate

În această dimineață, cutia poștală era pe punctul să explodeze de la atâtea pliante publicitare frumos colorate. Printre ele și un catalog de la un magazin de cosmetice și parfumerie, cu variante de cadouri parfumate pentru iubiți/iubite, mame, frați, colegi, etc.  În prejma sărbătorilor de iarnă, abundența de arome din bucătărie, din cafenele și de aiurea ne îndeamnă să facem un gest frumos față de cei dragi și să le dăruim un parfum, o apă de toaletă sau o loțiune/ulei de corp puternic aromate. Dar oare procedăm corect? Mulți dindre dumneavoastră veți spune că da. În fond, istoria e plină de exemple de acest gen: de la Regii Magi până la diverse întâlniri diplomatice, parfumurile rare, uleioase, venite din Orient erau la ordinea zilei. În semn de ospitalitate, un nobil francez din secolul al XIV-lea încerca să facă rost de doi saci de petale de tandrafiri pentru baia unui oaspete regal, iar tutunul parfumat făcea furori printre darurile din secolul al XVIII-lea. Și astăzi, în Orient, oaspeții sunt parfumați atunci când vin în vizită, în semn de prietenie și de respect.
Flacoane de parfum din evul mediu

Ce a mai rămas în zilele noastre din aceste gesturi? Obiceiul marilor firme de a oferi salariaților seturi de cosmetice/parfumuri de la firme celebre. De cele mai multe ori, sunt asa numitele cofrete de descoperire, care au rolul de a familiariza primitorul cu produsele și  aromele casei repective.  Dăruirea unui parfum rămâne însă o problemă delicată. Dacă cunoaștem  numele parfumului utilizat de persoana în cauză și suntem destul de apropiați de ea să îi știm gusturile și preferințele,  lucrurile sunt ceva mai ușor de rezolvat. Gestul rămne unul profund personal, marchează aproierea de o persoană, intrarea în cercul ei de intimi.  Parfumul ține de ADN nostru, se adaptează nu doar PH nostru, dar și stărilor emoționale, intelectuale, etc.  Ideal este să îl testăm în prealabil, să vedem cu reacționează de-a lungul unei zile și cât de mulțumiți suntem de el. Reclamele și  vedete asociate repectivelor arome nu ar trebui să conteze.

 Atunci când oferim unei persoane un parfum, nu vrem doar să îi facem o bucurie, ci și să îi impunem propriul nostru univers olfactiv, preferințele și viziunea noastre despre cum ar trebui să miroasă. De aceea mulți expeți în bune maniere ne recomandă să evităm oferirea unui parfum, gestul fiind mult prea intim.  Dacă totuși vrem să facem acest gest, este bine să optăm fie pentru o aromă ușoară, adaptabilă  (o apă de toaletă, cu o concentrație ceva mai slabă) fie să ne orientăm spre cofretele de descoperire (Chanel ne amenință pentru anul viitor cu un set  dedicat exclusivităților). Scopul cadoului este să îl familiarizăm pe celălalt cu o aromă anume, cu creațiile unui artizan celebru sau cu istoria unei  case celebre.  

Dacă vreți să aflați  povestea din spatele unor creații celebre, dar și aspecte practice, vă aștept, din 12 ianuarie la Fundația Calea Victoriei, la o incursiune în lumea miresmelor.  Înscrieri aici.

joi, 4 august 2016

O istorie a modei europene - o bibliografie ( I )

Recent, două ateliere dedicate istoriei modei europene m-au determinat  să îmi fac ordine printre cărți și, mai ales, să alcătuiesc un succint plan de lectură.  De când mă știu am visat și am cumpărat albume dedicate fenomenului, multe dintre ele absolut minunate, operele unor fotografi venerați in efemera lume a modei. Totuși, care sunt lecturile care ne fac să înțelegem istoria modei, resorturile care stau la baza unor tendințe, a unor revoluții vestimentare sau sociale?  Așadar o selecție personală, gândită nu doar pentru cei care au participat la ateliere, dar și pentru cititorii curioși care își doresc o lectură erudită și amuzantă.

François Boucher, Histoire du costume en Occident des origines à nos jours, Flammarion, 2008 . O reeditare și aducere la zi a unei cărți care a făcut epocă. De citit dacă sunteți pasionați de fenomen, vreți să aflați detalii incredibile nu doar despre haine, ci și despre diverse accesorii (pantofi, pălării, piese de armură, gulere de dantelă, poșete, etc). Cu nenumărate reproduceri (tablouri, statui, manuscrise, fonduri fotografice rare), tratează minuțios moda europeană până la mijlocul secolului XX. Eu zic să treceți, din septembrie, pe la Institutul Francez din București și să aruncați o privire pe acest album excepțional. Pentru cititorii francofoni -  raftul de modă din biblioteca institutului merită studiat.

Moda. Istoria completă,editor general Marine Frogg, cuvânt înainte Valerie Steel, Editura Rao, 2015. O mică enciclopedie, excelent ilustrată, tratează fenomenul la modul global, începând cu Antichitatea și terminând cu moda on-line din secolul XXI. Un avantaj- capitolele dedicate  modei din afara Europei, cititorul poate face o comparație între diverse epoci, influențe și culturi vestimentare. Marea problemă a ediției în limba română – traducerea aproximativă, unele greșeli sunt de-a dreptul "savuroase" la prima lectură.
Mairi MacKenzie, ...isme. Să înțelegem moda, traducere din limba engleză de Olivia Carmen Bîrsășteanu, Editura Rao, 2010. O istorie a modei care pornește de la marile epoci istorice (neoclasicism, romantism, epoca victoriană, etc). Ușor de utilizat, oferă cititorului o imagine succintă asupra gusturilor unei epoci. S-ar putea să  vi se pară  schematică la prima vedere, dar reușește  să prezinte un curent în câteva fraze și să ne orienteze spre diverse colecții sau designeri.
Noël Palomo-Lovinski, The World's Most Influential Fashion Designers, 2010. Marii designeri și epoca lor într-o prezentare concisă și utilă cititorului, cu detalii cronologice și vizuale bine gândite.
Catherine Örmen, Comment regarder la mode, histoire de la silhouette, Hazan, 2009. Moda, normativă și imperativă, a modelat siluetele și încă o face.  Autoarea ne propune o altfel de istorie, pornind de la transformările și adaptările trupului la diverse concepții morale, estetice, religioase. Cartea are o ilustrație bogată, bine structurată, la mijlocul drumului dintre un album de artă și un studiu dedicat modei. Utilă și celor  interesați de crinolinele și costumele victoriene, dar și  amatorilor de reviste glossy.
Dacă curiozitatea nu vă dă pace și vreți să aflați totul despre corsete, mâneci bufante, sutiene cu pernițe și jupe cu volane, încercați să dați de minunatul album realizat, în 2013, de Muzeul de Arte Decorative de la Paris – La Mécanique des Dessous. Une histoire indiscrète de la silhouette, sous la direction de Denis Bruna, Paris: Les Arts Decoratifs, 2013. Editat în contextul unei expoziții eveniment, albumul ne oferă o călătorie indiscretă în lumea lenjeriei masculine și feminine, încercând să ne lămurească de ce există doar un corp social și mai puțin unul natural. De citit sau recitit, în acest context, monografia lui Georges Vigarello, O istorie a frumuseții.Corpul și arta înfrumusețării din Renaștere până în zilele noastre, traducere din limba franceză  de Luana Stoica,  Cartier, 2006.
Cum moda îi privește în egală măsură și pe domni, merită răsfoit, măcar pentru inspirație,albumul realizat de Farid Chenoune, Des Modes et des hommes. Deux siècles d'élégance masculine, Flammarion, 1993.
În cazul în care doriți să descoperiți personalitatea unor designeri, cu diverse picanterii, dar și informații concrete legate de colecțiile, sursele de inspirație și universul lor cotidian, sunt de neratat cele 24 portrete dedicate de Bertrand Meyer-Stabley creatorilor și creatoarelor care au schimbat istoria. Cu un stil plăcut și ușor ironic, autorul ne permite să intrăm în universul unor monștrii sacrii (Chanel, Dior, Vionnet, Galliano, etc) prin intermediul a două volume frumos editate în limba română.
O biografie mitică și ultra discutată, nu doar de amatorii de modă, dar și de istorici, este cea a Domnișoarei Chanel. Cum de-a lungul vieții i-a plăcut să își înfrumuseteze trecutul și să îi dea o aură mitică, este relativ dificil să distingem ce este pură ficțiune și ce a fost experiență trăită. Totuși, merită să citiți  biografia scrisă de Edmonde Charles-Roux, Coco Chanel,traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari, Rao, 2011. Bine documentată, cu informații provenind din diverse surse istorice, ironică și neiertătoare pe alocuri, monografia ne familiarizează cu epoca Chanel și ne determină să ne extindem lecturile.
Moda anilor '70 și, mai ales, universul sulfuros care o  înconjoară a avut  parte acum un deceniu de o radiografie pe măsură. Bine documentată, monografia Alicia-ei Drake, Beautiful People. Saint Laurent, Lagerfeld: splendeurs et misères de lamode, traduit de l'anglais par Bernard Cohen et Odile Demange, Danoël, 2008/ ed. originală în engleză, The Beautiful Fall – Lagerfeld, Saint Laurent, and Glorious Excess in 1970s Paris, Little, Brown and Company, New York, 2006, se citește precum un roman. Nu vă lăsați înșelați de aparențe, dincolo de scandalurile și execesele epocii, autoarea ne prezintă ascensiunea și gloria a doi creatori mitici și, mai ales, redă spiritul timpului. O lectură obligatorie, dacă vă pasionează moda secolului XX.
Dar moda mai înseamnă și publicitate, strategii de marketing, comerț on-line, un studiu foarte bun fiind cel elaborat de jurnalistul Mark Tungate, Fashion Brands. Branding Style from Armani to Zara, Kogan,2008. 
Revin într-o postare viitoare cu diverse resurse on-line, până atunci, delectati-vă cu documentarul produs de Arte și dedicat marilor scandaluri din lumea modei.
Lectură plăcută! 

miercuri, 13 aprilie 2016

Gesturi și maniere - Sărutul mâinii

În această primăvară, casa Guerlain a lansat un produs care a încântat doamnele cochete: lacul de unghii parfumat. Într-o sticluță elegantă, cu emblema celebrei case, se află soluția, dacă e să dam crezare reclamelor, pentru niște mâini impecabile. Vâlva mediatică a generat nenumărate discuții în jurul produsului (cum miroase, cât rezistă parfumul, etc) și a readus în memoria colectivă un gest desuet și aproape dispărut: sărutul mâinii. Într-o epocă în care multe dintre gesturile de curtoazie din trecut sunt abandonate sau privite critic, sărutul mâinii aproape că și-a pierdut însemnătatea, fiind practicat fie de domnii de modă veche”, fie de îndrăgostiții romantici, care vor să își omagieze doamna. Dar cum a apărut acest ceremonial în cultura europeană, care îi sunt originile și semnificațiile?
 
Fascinați de civilizația medievală, romanticii secolului al XIX-lea au transformat sărutul mâinii într-un adevărat semn de rafinament. Omagiul adus de cavaler doamnei, des întâlnit în lirica trubadurilor,  era pecetluit prin sărutul mâinii. Sărutul avea în epoca feudal o simbolistică asociată ideii de fidelitate, supunere și credință, el fiind întâlnit în ceremoniile laice sau religioase. Fie că săruta statuia unui sfânt dintr-o catedrală gotică sau mâna seniorului sau a doamnei sale, cavalerul își afirma, în public, fidelitatea și respectul față de niște valori și de o persoană.
Gestul poate că ar fi rămas în miniaturile medievale, dacă elitele franceze nu l-ar fi transformat într-o adevărată modă la începutul secolului al XX-lea. Perioada sa de glorie este consemnată în Europa interbelică, când sărutul mâinii era însoțit de o serie de reglemetări stricte. Niciodată practicat pe stradă, era rezervat recepțiilor și întâlnirilor publice sau private care se desfășurau în interior (regula se menține). Domnul trebuie să dea dovadă de eleganță și sobrietate, să aștepte ca doamna să îi întindă mâna dreaptă, iar gesturile sale să nu denote lascivitate. Sărutul propriu-zis este înlocuit cu o simplă înclinare a capului și o atingere aproape imperceptibilă a mâinii cu buzele (mai mult se schițează gestul), iar mâna doamnei nu este reținută prea mult și nici trasă brusc. Doamna păstrează o ținută dreaptă, cu încheietura mâinii ușor îndoită, domnul fiind cel care se înclină.  Nu se sărută nicioadată mâna unei femei care poartă mănuși, iar domnul nu trebuie să aibă capul acoperit (de aceea această formă de salut se practică în interior).
Chiar dacă sărutul mâinii pare ridicol pentru tinerii de azi,  tratatele de bune maniere consideră că este de datoria unui domn să cunoască toate detaliile acestui sofisticat ceremonial social.