Gesturi și maniere- Ritualul mesei I

          De-a lungul timpului, ritualul mesei a fost învestit cu nenumărate semnificații. Adunați în jurul unor preparate mai mult sau mai puțin sofisticate, oamenii împărțeau nu doar plăceri gustative, dar și nevoia de comunicare și de reprezentare socială. Marile banchete de la sfârșitul evului mediu puneau în scenă ritualul puterii senioriale și regale. Vesela de argint era expusă pe polițe elegante(precum  rafturile suspendate din bucătariile contemporane), iar înaltele personaje erau așezate la masă în funcție de importanța lor socială. Farfuriile de porțelan sau ceramică nu își făcuseră încă apariția, erau utilizate platourile de argint și talerele de lemn, iar o turtă de pâine înlocuia farfuria. La sfârșitul meselor princiare, turtele de pâine îmbibate cu sucul cărnurilor servite erau împărțite săracilor. Dar lumea din castele sfârșitului de secol XIII nu dădea mereu dovadă de rafinament la masă, astfel sunt redactate o serie de tratate de bune maniere, fiind reluată o tradiție întâlnită în Antichitate.

     Iată ce le sfătuia Jean de Meung pe doamne în Romanul trandafirului ”doamna să bea cu grijă, cu înghițituri mici, să nu își îndese mâncarea în gură sau să ia o bucată înainte să termine ce are în farfurie.Să își șteargă gura de grăsime, să bea delicat din potir, să nu producă sunete neplăcute,când bea și să evite beția.”. Faimoasele Courtesy Books din spațiul britanic se adresau depotrivă doamnelor și domnilor și le recomandau să nu se vorbească prea tare, să nu se ia cea mai bună bucată de pe talerul comun. Se interzicea plescăitul, băutul cu gura plină, curățarea dinților în public. Fața de masă nu trebuia folosită pentru ștergerea gurii, se recomanda evitarea zgomotelor fiziologice supărătoare.

           Tot în această epocă își face apariția o interdicție care avea să se bucure de o viață lungă, o doamnă trebuie să dea dovadă de chibzuință la masă, să mănânce puțin în public și să nu arate o poftă nemăsurată. În minaturile medievale, doamnele, mai ales dacă erau în ziua nunții, aveau o expresie hieratică, retractilă. Aceste gesturi erau determinate de o zicală medievală ”carnea cere carne”, apetitul alimentar nemăsurat fiind asociat cu cel amoros. Uneori, îndrăgostiții sunt surprinși în scene tandre, la masă, când se desfătau cu vinuri și bucate alese și se îmbrățișau. 

Imagini din manuscrise medievale, colecția BNF.

Gesturi si maniere- Primele restaurante si o regula insolita

          În preajma revoluției franceze (1789), sub arcadele elegante de la  Palais Royal, și-au făcut apariția primele restaurante. Dacă Parisul cunoscuse farmecul cafenelelor filosofice și literare, unde ideile epocii își făceau apariția la o ceșcă de cafea sau ciocolată, vremurile tulburi duseseră la dispatiția localurilor de acest gen și la transformarea hanurilor și restaurantelor în locuri de întâlnire pentru răufăcători sau revoluționari exaltați.

 La modă, dar și periculoase, aceste restaurante incipiente i-au determinat pe domnii galanți să instituie o regulă, care a supraviețuit până în zilele noastre: pentru a-și proteja partenerele sau invitatele, domnii erau primii care intrau în localul respectiv. La sfârșitul mesei, doamnele erau cele care dădeau semnalul de plecare, dar tot domnii erau cei care deschideau drumul și ieșeau primii. Regula a supraviețuit și este amintită în diverse coduri de bune maniere, dar este privită, de multe ori, cu ironie sau neînțeleasă.  În zilele noastre, se insistă pe ideea că nu este plăcut pentru o femeie să se confrunte cu toate privirile curioase, teorie contrazisă de libertatea doamnelor de a frecventa restaurantele sau cafenelele.